Istorie și conștiință de clasă (Georg Lukács)

„Dacă doctrina lui Marx este urmată aici cu fidelitate, fără încercarea de a devia de la ea, de-a o îmbunătăţi sau corecta, dacă aceste comentarii nu au o ambiţie mai mare decât de a fi o interpretare, o explicare a doctrinei lui Marx în sensul lui Marx, această „ortodoxie” nu implică intenţia de a conserva „integritatea estetică” a sistemului marxist. Fixarea acestui scop este determinată mai degrabă de convingerea că prin doctrina şi metoda lui Marx a fost în sfârşit descoperită metoda corectă de cunoaştere a societăţii şi istoriei. Această metodă este, în cea mai intimă esenţă a ei, istorică. De aceea este de la sine înţeles că ea trebuie neîncetat aplicată la sine însăşi, iar aici se constituie unul dintre punctele esenţiale ale acestor eseuri. Dar asta implică şi o luare de poziţie efectivă în privinţa problemelor de actualitate din prezent, deoarece o concluzie care rezultă din această înţelegere a metodei marxiste este aceea că scopul ei preeminent constă în cunoaşterea prezentului.” (Georg Lukács)

Aflată la originea celor mai importante curente neomarxiste, Istorie şi conştiinţă de clasă cuprinde o culegere de eseuri de dialectică marxistă. În secolul XX, influenţa ei a fost enormă şi a atins gânditori ca Adorno, Habermas, ori Debord. Printre cele mai importante concepte ale cărţii se numără cel de „reificare”, care e punctul de plecare al unei critici a tuturor formelor de înstrăinare din societatea burgheză, de la producţia de marfă la obiectivarea ştiinţifică şi tehnică. În epocă, lucrarea a stârnit numeroase dezbateri, fiind condamnată de marxismul oficial, iar Lukács silit să-şi abjure ideile, întrucât contestase anumite presupoziţii filosofice ale ortodoxiei marxiste, în special existenţa unor presupuse legi obiective ale istoriei şi societăţii.