„Stiluri de voință radicală este cea de‑a doua culegere de eseuri a lui Susan Sontag, după încă și mai epocala Împotriva interpretării (1966). Apărută în 1969, reprezintă momentul ei soixante‑huitard. În anii aceia, „numele ei era sinonim cu Zeitgeist‑ul”. Susan Sontag: eseistă, romancieră, regizoare, activistă, evanghelistă a Noului. Era peste tot: membră a comitetului de selecție al Festivalului de Film de la New York, membră a unui grup de opozanți americani ai Războiului din Vietnam, care vizitează Hanoiul în vara lui 1968. Era o neobosită introducătoare de idei noi – multe dintre ele de proveniență franceză – în cultura americană. Ca să împrumut de la criticul de film Serge Daney un termen descriptiv pe care acesta îl folosea pentru el însuși, era un passeur, adică o passeuse – una cu o spectaculoasă alonjă transmedia…Sontag era o bête noire a intelectualilor mandarini americani încă de la prima publicare (în 1964) a eseului „Împotriva interpretării”, perceput de ei ca un cântec de sirenă chintesențial‑șaizecist care le cerea ca din intelectuali ce fuseseră să se recalifice ca orgiaști. Dacă unii o acuzau de antiintelectualism, pe alții îi irita aerul de aroganță intelectuală degajat de intervențiile ei în dezbateri: intervenea ca să facă ordine (și chestia cea mai enervantă trebuie să fi fost că, de obicei, chiar făcea). A fost mult ironizată ca giruetă, ca radicală multilateral dezvoltată, ca premiantă sau overachiever‑iță a radicalității, concurentă închipuită a unor Fonda și Dunaway la titlul de supremă divă seventies, comitet american de primire, format dintr‑o singură persoană, pentru mari bărbați europeni.” (Andrei Gorzo)
Vezi mai mult
Informatii conformitate produs