În sfârșit am o viață perfectă (Horia Corcheș)

M-aș fi mulțumit și numai cu „proiecții percepții egomasaj/femei în lumina orbitoare”. Cu un peep show de poet cuatrogenar, orgolios și satisfăcut. Plimbând scannerul peste intervalul dintre 40 („la 40/în sfârșit am o viață perfectă”) și 45 („nimic nu mai contează după 45/ decât plăcerea”). Dar Corcheș îmi resetează, benign, fantasma erotică și mod(ul)ul oniric, „acum când numai virușii stau între noi” și se face VERDE „și la mine și la ea” (într-un fel de trip tehno-suprarealist), iar studenții nouăzeciști de la teologie pastorală se (auto hipnotizează și se teleportează acasă la iubită („când eram student la teologie pastorală/erau anii cei mai ezoterici ai româniei”).

Ștefan Manasia. Situată pe „interfața prezentului”, poezia lui Horia Corcheș adună (și propune cititorului) 53 de momente ale mereu fascinantei realități imediate, lucruri mici „care ies din miezul zilelor” și care făgăduiesc (neapărat după 40 de ani) nu gloria ori salvarea, ci plăcerea. Prin urmare, o carte de poezie substanțială, a simțurilor și a surâsului.