Războiul de gherilă (Che Guevara)

„Victoria armată a poporului cubanez asupra dictaturii lui Batista nu a fost doar triumful eroismului care a fost relatat de ziarele din întreaga lume; ea a impus totodată o schimbare a vechilor dogme care priveau comportamentul maselor populare din America Latină și a demonstrat în mod clar capacitatea poporului de a se elibera de o guvernare opresivă prin intermediul războiului de gherilă. Sarcina noastră actuală este de a identifica principiile de bază ale acestui tip de război și regulile care trebuie urmate de popoarele care își doresc eliberarea; să dezvoltăm o teorie pornind de la fapte; să generalizăm și să structurăm experiența noastră pentru folosul celorlalți. Trupa de gherilă nu trebuie considerată inferioară armatei împotriva căreia luptă doar pentru că are o forță de foc inferioară. Luptele de gherilă sunt instrumentul acelei tabere care este susținută de majoritate dar care posedă un număr mult mai mic de arme la care poate apela în lupta împotriva opresiunii.”
Che Guevara


„Orice armată legată în acest fel de popor, care simte o legătură intimă cu țăranii și muncitorii din rândurile cărora s-a născut, care cunoaște toate tehnicile speciale ale războiului și e pregătită psihologic pentru situațiile cele mai rele, se știe invincibilă. Și ea va deveni tot mai invincibilă pe măsură ce armata și cetățenii întruchipează afirmația justă a revoluţionarului Camilo Cienfuegos: Armata este poporul în uniformă. Din acest motiv, din toate aceste motive, în ciuda dorinței monopoliștilor de a suprima exemplul cel prost al Cubei, viitorul nostru strălucește mai luminos ca oricând.”
Che Guevara

„Deși Che nu a reușit niciodată să elaboreze o teorie finalizată a rolului democrației în tranziția socialistă – poate cea mai mare lacună a operei sale – el a respins concepțiile autoritare și dictatoriale care au adus atât de mult rău socialismului în secolul XX. Unele note critice din 1966 referitoare la un manual de economie politică sovietică conțineau această formulă tranșantă: Marea crimă istorică a lui Stalin a fost că a depreciat educația comunistă și a instituit cultul neîngrădit al autorității.

Fără o democrație autentică – adică fără pluralism politic, fără discutarea liberă a priorităților și fără alegerea liberă între diferite propuneri și platforme economice dezbătute – planificarea se transformă inevitabil într-un sistem birocratic și autoritar de dictatură a nevoilor (așa cum demonstrează pe deplin istoria fostei Uniuni Sovietice).”
Michael Löwy