Revizuirea modernului, canonizarea contemporanului (Teodora Dumitru)

La origine teză de doctorat, lucrarea evidențiază meritul de prim ordin al lui E. Lovinescu, care nu este numai acela de a fi conturat o direcție, o selecție și o ierarhie în masa de valori a prezentului, ceea ce în genere presupune (participarea la) realizarea unui canon literar: Titu Maiorescu îl premerge în aceste privințe. Lovinescu are însă și calitatea excepțională, fără precedent în cultura națională, de a fi creat un limbaj conceptual și o arhitectură de instrumente specializate pentru critica de poezie, în convergență cu un eșafodaj ideologic de substrat liberal și de inspirație evoluționistă, el însuși relativ coerent și influent: teoria „sincronismului”. Primul limbaj și prima arhitectură de acest fel din istoria criticii românești de poezie, acestea aspiră să cuprindă fenomenul poetic autohton în sens larg, dar mai ales pe cel nou sau contemporan în toate reprezentările sale și reușește să stimuleze inclusiv interpretarea și teoretizarea altor genuri literare, în primul rând ale prozei.

Metodologic, lucrarea abordează evoluția conceptelor autorului în sinergie cu evoluția verdictelor – a canonului său, a listei de autori promovată și consolidată de el de-a lungul carierei. Analiza evoluției conceptelor criticului de poezie Lovinescu e densificată prin incursiuni în istoria ideilor filosofice, estetice, literare și, nu în ultimul rând, științifice, care indică potențiale, probabile sau certe predilecții ale acestuia spre construirea unui vocabular critic de o soliditate cât mai actuală și mai interdisciplinar validabilă.