Libertate și proprietate (Ellen Meiksins Wood)

„Ideea de egalitate naturală a devenit o sursă de dificultăți atunci când și pentru că a fost dublată de ideea egalității politice, care reprezenta o punere sub semnul întrebării a înseși ideii de dominație. În societățile în care avuția și dominația depindeau în mod fundamental de accesul privilegiat la drepturi politice, unde puterea economică era atât de legată de statutul juridic, politic și militar, conceptul de egalitate civilă ridica niște dificultăți serioase pentru clasele dominante. În contextul democrației antice grecești, inventarea cetățeniei și a egalității civice, cu toate că n-a eliminat, desigur, inegalitățile economice și sociale, a avut niște efecte practice concrete asupra disparităților de putere economică, limitând posibilitățile exploatării „extraeconomice”. Cetățenia de care se bucurau țăranii greci, de pildă, i-a scutit de acel gen de dependență de seniori sau de un stat înfometat de taxe care i-a afectat pe majoritatea țăranilor de-a lungul întregii istorii.

(…)

Ideea unei egalități morale universale și cea a unei guvernări bazate pe consimțământul unor oameni liberi de la natură aveau să rămână adânc înrădăcinate în tradiția occidentală; iar gânditorii au început să formuleze niște doctrine elaborate despre libertatea și egalitatea naturale, doctrine care să nu pericliteze concepțiile privind conducerea necondiționată, care nu trebuie să dea seama practic în fața nimănui. Concepțiile despre libertatea naturală, despre egalitate și despre guvernarea prin consimțământ aveau chiar să fie mobilizate în apărarea puterii monarhice absolute. Totuși, strategia nu era lipsită de riscuri, fiindcă aceste idei puteau fi exploatate de doctrinele rezistenței.

În „Epoca Luminilor” avea să existe un scurt moment în care structurile bazate pe privilegii și pe ocuparea de funcții publice în statul absolutist aveau să confere egalității pământești o importanță specială în rândurile elitelor intelectuale. Însă acestuia îi va lua curând locul o altă cultură, una specific capitalistă, cu propria ei viziune despre egalitate. O dată cu apariția capitalismului, posibilitățile ideologice și necesitățile claselor dominante se vor schimba radical. O dată ce puterea economică nu mai depindea de ranguri sau de privilegii extraeconomice, idealul civic al egalității politice putea readus pe pământ pe căi cu totul noi. Pentru prima oară în istorie, retorica democrației a devenit strategia ideologică preferată și folosită sistematic pentru dominație, atât pentru dominația de clasă, cât și pentru cea imperialistă. În perioadă „modernității timpurii” pe care o acoperă această carte, această strategie ideologică nu era încă cu totul viabilă, așa cum nu era încă absolut necesar și nici măcar posibil să e suprimat idealul civic. În schimb, ideile dominante erau contestate tot mai mult de aspirații mai democratice, și se găseau căi noi pentru a renegocia, în circumstanțe istorice și ele noi, relațiile dintre egalitatea civică și inegalitățile sociale. „