Toată tinerețea pe care o dau mai departe (Olivia Grecea)

O promisiune a vieții unei femei și semnele în care suntem făcute să credem. Detalii concentrate, palpabile, picturale; decolorate sau acute; „resturi” de viață: femeia singură în fața vieții, în violența devenirii, „campioană la rușine, numită de alții, / somatizată in absentia, „scăpată, ciobită;” femeia compunînd liste și listă la liste printre munci, dubii și zdrobire. O îmbrățișare a celei care a fost. Revolta. Un florilegiu care strînge „dovezi ale existenței,” instantanee care surprind „pliuri temporale,” reminiscențe fotografice, „aripile frînte ale mai multor generații,” dar și ecouri intergeneraționale dintre scriitoare. O carte care păstrează ceva din ceea ce am fost, din ceea ce am trăit, o mărturie vibrantă, pătrunzătoare. (Medeea Iancu)

O devenire. Fluidă, frisonantă, fragilă. O perpetuă transformare nesupusă intransigenței limitelor, o descătușare eliberatoare care-și caută mereu un punct liniștitor, când totul în jur este zgomot constrângător, puțin din toate și mult din toate, zbatere și tăcută sustragere din preaplinul normativ. Undeva, la intersecția presiunii normelor de gen și fentării lor, se țese poezia Oliviei Grecea. Un ritual al începuturilor unei fetițe care nu vrea să încapă în pliurile lumii. Care nu vrea să fie liniștibilă. Care nu vrea să fie încadrabilă. Care nu vrea să fie risipibilă în atâtea și atâtea felii de viață prefabricate. Olivia Grecea surprinde stupoarea unei posibilități. Acea posibilitate care te face să vezi o lumină pe care nu o bănuiai în tot ce înveți să negi. În maternitatea care nu e pentru tine, în dăruirea pe care o resemnifici, în fricile care-ți dau putere. Ție și apropiatelor tale. (Mihaela Michailov)