Liberi să ne supunem (Johann Chapoutot)

Acum când managementul preocupă spiritele așa cum, altă dată, le preocupa problema mântuirii, acum când „direcțiile de personal” au devenit „GRH” (adică „gestiunea” „resurselor” umane), e vorba de a lua distanță și de a face un pas înapoi: de ce, în ce context și pentru a răspunde căror nevoi au reflectat naziștii la organizarea muncii, la repartizarea sarcinilor și la structurarea instituțiilor în administrația publică și în economia privată? ce concepție a managementului au dezvoltat? cum au transformat aceste reflecții conceptele de muncă, individ sau serviciile publice și statul? Aceste întrebări sunt interesante în sine, căci ele contribuie la teza modernității nazismului, a înscrierii sale în timpul nostru și în spațiul nostru – lumea contemporană.

Johann Chapoutot

La intersecția dintre ideologic, politic și economic, Menschenführung-ul nazist, această concepție a managementului, a fost una dintre marile expresii ale caracteristicii celui de-Al Treilea Reich pe care istoricii o subliniază neîncetat de vreo 30 de ani, atât în sfera istoriei culturale, cât și în cea a istoriei sociale: acest regim a fost participativ, având în vedere că a urmărit să producă consens. Regimul care ni se pare cel mai opresiv din câte există (a fost astfel, repetăm, pentru cele câteva sute de mii de nemți care i-au căzut victime, din motive „politice” sau „rasiale”) a încurajat și a finanțat, astfel, lucrări și reflecții asupra unui mod de organizare nonautoritară. (...) Departe de-a fi fost o simplă alianță dintre microfon (propagandă) și măciucă (represiune) în spatele sârmei ghimpate și în umbra turnurilor de pază, Germania nazistă a fost o organizație complexă, unde puterea a încercat să cumpere acordul prin oferirea de satisfacții și s-a aflat într-o negociere – cel puțin tacită – aproape permanentă cu poporul său, până la dezlănțuirea violenței care i-a lovit pe cei lipsiți de entuziasm sau reticenți, dacă nu pe opozanți, începând din toamna lui 1944, la apogeul războiului și al dezastrului.

Johann Chapoutot