Miturile muzicii clasice (Oleg Garaz)

S-ar putea ca nici cunoscătorii versați să nu fie în stare să-i deosebească pe Salieri de Mozart și invers. De această dată nu mai este vorba despre un mit, deoarece a asculta muzica, adică a o auzi, și a o înțelege sunt două lucruri diferite. O simplă ascultare, în ambele accepții, chiar dacă intim întrepătrunse – cumințenie supusă și audiere –, nu garantează auzirea multitudinii de sensuri pe care autodesfășurarea compoziției muzicale in nascendi le revelează auditoriului în totalitatea sa năvalnică. Nici cunoașterea tuturor planurilor structurale, și nici, cu atât mai puțin, sesizarea și înțelegerea cofuncționării lor procesuale nu reprezintă o astfel de garanție, căci una este „îmbăierea” în apele rareori limpezi ale propriilor emoții, stări și gânduri, în căutarea unei detașări de cotidian, și cu totul alta este sincronizarea care determină situarea în același flux cu gândirea compozitorului în general și cu logica deopotrivă structurală și procesuală a lucrării muzicale în particular.