Etică și sexualitate (Michel Foucault)

Foucault, cel care, într-o zi, s-a proclamat în mod provocator un „optimist fericit” a fost un om în pericol și care, fără să se laude cu asta, a avut un simţ ascuţit al primejdiilor la care suntem expuși, interogându-se pentru a afla cine sunt cei ce ne ameninţă și cine sunt cei cu care putem temporiza. De aici importanţa pentru el a noţiunii de strategie și de aici jonglarea cu ideea că ar fi putut, dacă hazardul ar fi hotărât altfel, să devină un personaj de stat (un consilier politic), dar și un scriitor... un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine. În orice caz, un om în mers, singuratic, tainic și care, din cauza asta, neîncrezător în toate prestigiile interiorităţii, refuză capcanele subiectivităţii, căutând unde și cum este cu putinţă un discurs de suprafaţă, scânteietor, dar fără miraje, deloc străin, cum au putut crede unii, cercetării adevărului, ci lăsând să se vadă (după mulţi alţii) primejdiile acestei cercetări, precum și relaţiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii.

Maurice Blanchot

Eu aș vedea societatea noastră consacrată mai degrabă „exprimării” sexului decât reprimării lui. Să-mi fie iertat acest cuvânt devalorizat. Aș vedea Occidentul încrâncenat să smulgă adevărul sexului. Tăcerile, barajele, tăinuirile nu trebuie să fie subestimate; dar acestea n-au putut să se formeze și să producă efecte redutabile decât pe fondul unei voinţe de cunoaștere care străbate întreaga noastră raportare la sex. Voinţă de cunoaștere atât de imperioasă și în care suntem atât de prinși, încât am ajuns nu numai să căutăm adevărul sexului, ci și să-i pretindem propriul nostru adevăr. El trebuie să ne spună ce se întâmplă cu noi.

Michel Foucault