Jargonul autenticității (Theodor Adorno)

„Dacă originalul și traducerea se deosebesc în genere prin situația lor lingvistică specifică, e limpede totuși că acest moment devine cu adevărat și în chip eminent problematic tocmai în cazul acelor texte care nu sunt doar îmbibate tacit de o anume situație lingvistică, ci au totodată în mod explicit drept temă chiar acea situație lingvistică a lor. Un asemenea text este, în mod vădit, și Jargonul autenticității, în măsura în care el încearcă în fapt să localizeze din punct de vedere istoric terminologia filosofică aparent idiomatică a lui Heidegger în contextul unui uz lingvistic contemporan mai vast, pe care el îl desemnează dintru început prin sintagma parodică de „jargon al autenticității”. Acest lucru implică de la bun început o caracterizare minuțioasă a situației lingvistice din Germania primelor decenii de după război: „În Germania se vorbește și, mai mult chiar, se scrie azi un jargon al autenticității, semn distinctiv al elecțiunii sociale, prețios și colocvial totodată: sublimbaj drapat ca supralimbă. El e răspândit pretutindeni: în filosofia și teologia practicată nu doar la academiile evanghelice, în pedagogie, în școlile populare și în asociațiile studențești, ori în retorica emfatică a deputaților și a delegaților din economie și administrație.” (Christian Ferencz-Flatz)